Frica de a fi plictisitor

Elena Cinzeacă

E puțin amuzant cum suntem atât de naivi încât luăm de bună singura realitate pe care o cunoaștem.

The Challenge Academy m-a tras de mânecă pe la începutul semestrului II și a transformat – ca după o sesiune terapeutică – singura realitate pe care o cunoscusem până atunci: ce înseamnă formarea unui architect și realitatea profesiei în sine. În momentul în care ieși din cutia ermetică a atelierului din școală, parcă inspiri o gură de aer rece. Procesul de redescoperire și reinventare a regulilor jocului arhitecturii a fost eliberator- în definitiv, are loc un proces de schimbare a unei percepții lacunare.

Mai bine zis, în loc să ne lamentăm că situația este așa și pe dincolo, începem să ne educăm într-un spirit al responsabilității față de profesie, de asumare a bulinelor sale negre și de găsire de răspunsuri la întrebări. Toolbox-ul pentru a fi pregătit să-ți însușești o atitudine de asumare& vindecare:

  • Curaj
  • Frica de a ajunge plictisitor
  • Comunitate& scop

Know-how-ul vine din mers: construim pe măsură ce descoperim și descoperim pe măsură ce construim

 Îmi aduc aminte sinceritatea cu care am răspuns abrupt atunci când Lorena m-a întrebat care este cel mai mare vis al meu. “O comunitate cu care să fac lucruri” sună naiv, însă The Challenge Academy m-a reconectat cu un “eu” potențat de cei cu care împărtășesc procesul de învățare.

…energia de schimbare care se generează când ne conectăm mințile și ne sincronizăm scopul…